Arte

Cultura este o reprezentare a conştiinţei sociale care oglindeşte realitatea prin imagini expresive, în care se manifestă talent sau geniu, spiritul divin al omului...

Literatura

Temele poeziei armâne din prima ei perioadă şi o parte din a doua perioadă sunt izvorâte din condiţiile specifice de viaţă, din istoria lor, a locurilor de baştină, a ocupaţiilor, tradiţiilor, lupta pentru supravieţuire în amalgamul de etnii cu interese divergente din Balcani, înstrăinarea şi efectele ei, dragostea, satirizarea defectelor omeneşti.

Poezia clasică armânească reflectă un univers particular arhaic, specific. Un univers de suflet greu de abordat şi înteles de cei ce nu l-au trăit, nu l-au cunoscut, nu au fost aproape de subiecţii lui, pentru a-i pătrunde înţelesurile.

Muzica

Conştiinţa originii pindene a supravieţuit până în zilele noastre. Muzica, manifestare vie a sensibilităţii, gândirii şi vieţii lor spirituale, neîntreruptă şi milenară a acestui neam de oameni dârji, mândri, austeri, vrednici şi liberi.


Dans

La armâni dansul se caracterizează prin stil şi originalitate faţă de dansul altor popoare cu care au conlocuit şi faţă de cele româneşti. Armânii iubesc mult dansul, îl execută cu însufleţire şi măiestrie.

Dansul armânesc se desfăşoară în cerc deschis, „corlu” este condus „tras” de anumite persoane , în funcţie de eveniment. „Caplu” este înlocuit pe parcursul dansului de mai multe ori de persoane diferite. Cel mai grandios moment este acela când hora (corlu) are trei „dipli”, trei cercuri deschise, concentrice, când toţi participanţii intră în horă.

Arte plastice

Numeroşi artişti plastici au dat expresivitate spiritului armânesc prin linie şi culoare. Putem vorbi de acest domeniu la timpul modern şi contemporan. Primii zugrâpsitori au efectuat pictură religioasă în biserici. Armânii s-au remarcat prin sculpturile în lemn, în decorarea bisericilor şi interioarelor.

Teatru si Film

Deoarece armânii nu au avut instituţii proprii, care să sprijine şi să asigure condiţiile dezvoltării artei în general, nu putem vorbi de o linie artistică ce să reprezinte strict cultura armânească şi evoluţia ei. Totuşi cultura armânească este prezentă în teatru şi cinematografie prin mari personalităţi ce au excelat în aceste domenii. Când spunem film armânesc, spunem fraţii Manachia. Aceştia au avut la Bitolia încă din anul 1908 cel mai mare atelier fotografic din toată Macedonia. Au fixat pe peliculă multe evenimente importante ale vremii.

Arhitectura

Dăinuirea vechii civilizaţii balcanice la armâni se poate vedea şi din contrastul ce există sub raportul ordinii şi al curăţeniei între aşezările armâneşti de la munte şi aşezările celorlalte popoare conlocuitoare, inclusiv grecii. Superioritatea armânilor o remarcă toţi călătorii sau etnografii.